New Strategy Center publică ediția de decembrie a buletinului informativ lunar, prin care evaluăm cele mai relevante informații și evenimente din regiunea Mării Negre și zona Balcanilor sau cu impact asupra acestui spațiu.
Summitul UE de la Bruxelles de pe 14-15 decembrie a deschis calea spre începerea negocierilor de aderare pentru Ucraina și Republica Moldova, în ciuda opoziției Budapestei, în special față de Kiev. Deși Ucraina a înregistrat acest progres privind integrarea europeană, aceasta s-a confruntat cu blocaje ale ajutoarelor militare și financiare de la partenerii occidentali: mai întâi în legislativul american, unde republicanii radicali au blocat un pachet de ajutor de 110 miliarde de dolari, ce includea 50 de miliarde pentru Ucraina, ca mai apoi Viktor Orban să blocheze un pachet al Uniunii Europene de 50 de miliarde de euro.
Pe front, în prima parte a lunii au fost înregistrate avansuri minime, remarcându-se în special atacurile ucrainene asupra depozitelor și infrastructurii feroviare a Rusiei și bombardamentele rusești asupra infrastructurii portuare ucrainene, alături de masivul atac cibernetic împotriva principalului operator de telefonie din Ucraina. Mai târziu, în schimb, din cauza ajutoarelor relativ reduse din această lună, armata ucraineană a fost forțată să-și raționalizeze resursele militare, fapt ce-i afectează desfășurarea pe front. Cu toate acestea, Statele Unite au adoptat strategia de securitate la Marea Neagră, cu un impact important pe termen lung asupra Ucrainei și a altor state riverane.
Între timp, Uniunea Europeană a impus cel de-al 12-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, Occidentul căutând simultan metode noi de a utiliza în mod legal bunurile rusești înghețate pe teritoriul lor. Privind blocajele create de protestele camionagiilor la granițele vestice ale Ucrainei, acestea persistă în Polonia, incluzând acum și sindicatele fermierilor, însă în Slovacia acestea s-au oprit.
În Rusia, Vladimir Putin și-a anunțat candidatura la președinție, pentru ce ar însemna al cincilea mandat al său. Alegerile vor avea loc între 15 și 17 martie 2024. Într-o emisiune televizată desfășurată anual, Putin a lăudat indicatorii economici favorabili înregistrați în Rusia, însă alte estimări îi contrazic optimismul, inclusiv imaginile surprinse cu ruși stând la coadă pentru ouă și carne de pasăre, ale căror prețuri au crescut vertiginos. Numărul de raiduri cu scopul de a aduce noi recruți în armata rusă a crescut semnificativ în această lună, iar rudele mobilizaților ce protestează față de condițiile de pe front sunt presate de autorități. Pe plan extern, Putin s-a întâlnit cu liderii Emiratelor Arabe Unite și al Arabiei Saudite, în timp ce premierul Mihail Mișustin a efectuat o vizită în China.
În Republica Moldova s-a adoptat o nouă strategie de apărare națională, Rusia fiind identificată drept amenințarea principală asupra țării. În plus, Chișinăul caută creșterea capacității sale de apărare aeriană, primul pas fiind achiziționarea unui sistem de supraveghere aeriană. În domeniul energiei, un memorandum de înțelegere între Republica Moldova și România urmărește să îmbunătățească conexiunile la rețelele de gaze naturale și de electricitate.
În Balcani, urmează semnarea pe 11 ianuarie a unui acord privind deminarea comună a Mării Negre între Turcia, România și Bulgaria. Între timp, Bulgaria se alătură inițiativei comune de apărare aeriană a Uniunii Europene, iar Ucraina propune inversarea fluxurilor de gaze în cadrul gazoductului Trans-Balcanic. Simultan, președintele sârb Aleksandar Vučić și-a consolidat puterea în urma victoriei partidului său în alegerile parlamentare anticipate de pe 17 decembrie, fiind remarcate acuzațiile opoziției și a unor organizații internaționale de fraudă electorală.