New Strategy Center a aniversat, marți, 23 iune, 11 ani de activitate dedicați promovării culturii de securitate în România, cooperării internaționale și consolidării profilului strategic al țării noastre în spațiul euro-atlantic. Gala New Strategy Center a adus împreună oficiali, reprezentanți ai corpului diplomatic, ai mediului academic și de afaceri, o veritabilă comunitate de prieteni ai NSC.
În urmă cu 11 ani, am pornit la drum cu obiectivul de a crea o platformă de dialog și analiză capabilă să reprezinte o punte între instituțiile statului, mediul academic, zona independentă de expertiză, mediul de afaceri, parteneri internaționali. De atunci, prin conferințe, dezbateri, studii și proiecte de anvergură, am contribuit la dezvoltarea unor perspective și soluții relevante pentru provocările de securitate cu care se confruntă România, regiunea Mării Negre și cea a Balcanilor.
Parteneriatele pe care le-am construit în străinătate ne-au permis nu doar să aducem la București personalități marcante din domeniul securității și relațiilor externe, dar să și organizăm evenimente în afara țării, mai ales la forumuri internaționale de prestigiu, contribuind la consolidarea cooperării și a schimbului de expertiză cu aliații și partenerii noștri.
Ionel Nițu, Președintele NSC: ” În 11 ani, cu tenacitate și seriozitate, New Strategy Center a devenit o platformărelevantă de reflecție strategică în Europa Centrală și de Est, contribuind semnificativ la o mai bună înțelegere la nivel internațional a evoluțiilor, pericolelor și oportunităților regiunii Mării Negre.”

Mihaela Nicola, membru fondator: ”Multe dintre evaluările NSC, elaborate de-a lungul celor 11 ani de activitate au fost confirmate ulterior Atunci când analizele trec testul timpului se numește că echipa, mințile, cultura, competențele celor care se implică în demersul NSC sunt superlative.”

E.S. Oana Țoiu, ministrul afacerilor externe: ”New Strategy Center a contribuit semnificativ la consolidarea culturii strategice de securitate în România. Cei 11 ani de activitate reprezintă o muncă susținută, analize riguroase, parteneriate solide în plan extern, dezbateri relevante și propuneri care au sprijinit fundamentarea unor decizii importante în România.”

E.S. Radu Miruță, ministrul apărării: ”NSC este un promotor al intereselor de securitate ale României. La marile evenimente internaționale, atunci când se vorbește despre Marea Neagră, lucrul acesta se datorează și NSC, care timp de 11 ani a fost un promotor constant al relevanței strategice a regiunii Mării Negre. Nu sunt foarte multe repere în România care dovedesc determinare, eficiență, rigurozitate și profesionalism. NSC este, indiscutabil, unul dintre acestea”.

Vlad Ionescu, consilier de stat, Administrația Prezidențială: ” Valoarea unui think tank autentic constă în capacitatea de a anticipa crizele și de a propune soluții concrete. NSC furnizează constant asemenea analize care s-au dovedit nu doar relevante, ci și vizionare. Felicit NSC pentru activitatea remarcabilă, pentru determinare și pentru profesionalismul echipei. Statul român are nevoie de astfel de parteneri, cu expertiză independentă, rețele internaționale solide și capacitatea de a crea punți de dialog sincer, acolo unde canalele oficiale au uneori limite”.

E.S. Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei în România: ”Aș dori să exprim sincere aprecieri față de New Strategy Center pentru sprijinul său constant și semnificativ acordat Ucrainei pe parcursul tuturor anilor de agresiune rusă. NSC a fost un partener consecvent și de încredere în menținerea pe agenda regională și internațională a amenințării reprezentate de agresiunea rusă împotriva Ucrainei. NSC a creat spațiu pentru ca vocile ucrainene să fie auzite în dezbaterile strategice care privesc Ucraina, România, regiunea Mării Negre, Europa”.

George Scutaru, CEO NSC: ”Vom continua cu aceeași determinare să promovăm relevanța strategică a regiunii Mării Negre, să pledăm cauza României, să ajutăm Republica Moldova și Ucraina în drumul lor spre integrarea în Uniunea Europeană, să determinăm un rol mai relevant al României în reconstrucția Ucrainei, să contribuim la consolidarea culturii de securitate în țara noastră. Cu decență, echilibru, neutri politic, dar ferm angajați valorilor democratice”.

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în acești 11 ani: parteneri instituționali, oficiali, sponsori, colaboratori, experți și prieteni ai New Strategy Center.


