În perioada 17-19 martie, George Scutaru, Directorul General al New Strategy Center, a fost în Washington pentru o vizită de informare privind politica externă și de securitate a SUA în Europa, dupa instalarea noii administrații Trump la Casa Albă.


George Scutaru a avut mai multe întâlniri cu experti ai unor think-tank-uri americane precum America First, The Heritage Foundation, Atlantic Council, Hudson Institute, CEPA, Yorktown Institute, diplomați din Departamentul de Stat, stafferi din Congres, de la comisiile de afaceri externe și de afaceri militare, experți de la Pentagon. Discuțiile au vizat teme precum procesul de pace din Ucraina, situația de securitate din regiunea Mării Negre, postura SUA în Europa, relațiile bilaterale.



Vizita la Washington face parte din demersurile constante ale New Stratetgy Center de a promova importanța strategică a Romșniei si a regiunii Mării Negre. NSC mulțumește Ambasadei României la Washington pentru suportul acordat cu această ocazie.


