Septembrie 2025

Home / Newsletter RO / Septembrie 2025

Septembrie 2025

Septembrie 2025

În septembrie, negocierile de pace privind conflictul din Ucraina au fost marcate de o retorică schimbătoare din partea Statelor Unite. Donald Trump l-a criticat pe Vladimir Putin, a cerut Europei să preia conducerea privind garanțiile de securitate pentru Kiev, a solicitat oprirea veniturilor rusești din petrol și a promis să apere Polonia și statele baltice în cazul unei escaladări din partea Moscovei. De asemenea, și-a exprimat încrederea că Ucraina ar putea recuceri întreg teritoriul său cu sprijin european. Oficialii ruși au subliniat însă că dialogul cu SUA se desfășoară atât pe canale publice, cât și private, iar Moscova și-a reconfirmat disponibilitatea de a prelungi Tratatul New START pentru încă un an, condiționat de angajamentul reciproc al SUA.

Ucraina a intensificat loviturile în adâncul teritoriului rus, paralizând rafinării și infrastructură critică, reducând capacitatea de rafinare a Moscovei cu peste 1 milion de barili pe zi. Rusia a răspuns prin lansarea celui mai mare atac aerian al războiului și prin încălcarea deliberată a spațiului aerian polonez cu drone venind din Belarus, declanșând consultări NATO. Ucraina a răspuns prin crearea unei ramuri dedicate de apărare antidrone și prin lansarea inițiativei Defense City pentru a stimula producția de armament. Sprijinul occidental a crescut, cu pachete majore de ajutor din partea SUA, Marii Britanii și UE, misiuni de instruire și finanțare. În paralel, Bruxelles-ul a consolidat sancțiunile prin al 19-lea pachet, interzicând importurile de GNL rusesc începând din 2027 și vizând nave din “flota fantomă”, companii energetice și platforme cripto, subliniind presiunea asupra economiei de război a Moscovei.

Rusia a accelerat integrarea armamentului, iar cheltuielile pentru apărare au dominat proiectul de buget 2026–2028, reprezentând aproape 40% din totalul cheltuielilor. Recrutările au crescut în ciuda costurilor ridicate, iar peste 870 de veterani de război au câștigat mandate în alegerile locale. Pe plan economic, creșterea industriei militare a contrastat cu declinul sectorului civil, în timp ce penuria de combustibil s-a accentuat sub loviturile ucrainene. La nivel internațional, vizitele lui Putin în China și participarea la summitul SCO au consolidat acorduri energetice și strategice, inclusiv conducta Power of Siberia 2, alături de noi parteneriate nucleare cu China și Iran. Din punct de vedere politic, Moscova a condiționat orice acord privind Ucraina de retragerea NATO și recunoașterea regiunilor anexate, avertizând că prezența trupelor străine în Ucraina ar constitui “ținte legitime”.

În Balcani, Albania l-a confirmat pe Edi Rama pentru un al patrulea mandat, iar Grecia a anunțat un pachet de facilități fiscale de 1,6 miliarde EUR pentru a combate provocările demografice, deși prognozele de creștere economică au fost revizuite în scădere. În Balcanii de Vest, criza politică din Kosovo a determinat SUA să suspende dialogul strategic, iar Serbia a organizat o mare paradă militară și planuieste sa semneze un nou acord gazier cu Rusia, subliniind tensiunile și progresul lent mediat de UE. În plus, România și-a aprofundat cooperarea în domeniul apărării cu Ucraina printr-un program UE de drone, în contextul creșterii amenințărilor de securitate.

În Republica Moldova, alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 au consacrat victoria partidului pro-european PAS, care a obținut 55 de mandate, în timp ce alte patru partide — Blocul Patriotic, Blocul „Alternativa”, Partidul Nostru si Partidul Politic Democrația Acasă — au intrat în Parlament. Scrutinul a fost umbrit de acuzații de interferență rusească, și cu rapoarte care leagă rețeaua lui Ilan Shor de un proiect cripto de 8 miliarde USD care ar fi sprijinit operațiuni ale Kremlinului.

Newsletter PDF