Panel IIb. Ensuring Economic Prosperity in a Global Polycrisis

Panel IIb. Ensuring Economic Prosperity in a Global Polycrisis

Panelul a fost condus de Deborah Wince-Smith, Președinte al Global Federation of Competitiveness Councils, SUA. În calitate de speakeri au participat: domnul Lulzim Basha, fost primar al orașului Tirana (2011–2015), Albania (prin videoconferință); domnul Kalin Peshov, CEO al GBS Holdings, Bulgaria; domnul Hippolyte Fofack, cercetător asociat la Universitatea Harvard, SUA; domnul Alexandru Reff, partener coordonator al Deloitte România & Moldova; și domnul Igor Burakovski, președintele Consiliului de Conducere al Institutului pentru Cercetări Economice și Consultanță în Politici Publice, Ucraina.

Vorbitorii au atras atenția că, în Europa de Est și Balcanii de Vest, competitivitatea este serios afectată de costurile ridicate ale energiei, de câteva ori mai mari decât în SUA sau China. La acestea se adaugă reglementările stricte ale Uniunii Europene, care necesită o reducere reală pentru a sprijini mediul de afaceri. În Africa, criza energetică este dublată de alte provocări, precum accesul limitat la finanțare și lipsa capitalului uman. În Ucraina, competitivitatea economică este secundară față de nevoia urgentă de securitate. Deficitul de forță de muncă obligă firmele să se orienteze către exporturi pentru a rămâne viabile.

Urmăriți transmisiunea live pe YouTube: https://youtube.com/live/Km4rRxxGdgg?feature=share

chinaactivewear.com

At its core, a luxury mechanical watch is a triumph of micro-engineering. Imagine a universe contained within a diameter of 30 to 40 millimeters. Hundreds of tiny components—gears, levers, springs, and jewels—coexist in a perfectly orchestrated ballet.

The mainspring stores energy, releasing it with controlled grace through the gear train, its rhythm governed by the hypnotic swing of the balance wheel. This "heart" of the watch, beating at 28,800 vibrations per hour or more, is a miracle of physics and precision.