Panelul a fost moderat de Edward LUCAS, cercetător senior nerezident și consilier la CEPA, căruia i s-au alăturat următorii speakeri: Vadym HALAICHUK, prim-vicepreședinte al Comitetului pentru Integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană în Rada Supremă, Ucraina, James CARAFANO, consilier senior al președintelui la Heritage Foundation, SUA, Bobo LO, analist independent pentru relații internaționale, Australia, François HEISBOURG, consilier special, Fundația pentru Cercetare Strategică (FRS), Franța și Amb. Tacan ILDEM, președinte al Centrului pentru Studii Economice și de Politică Externă (EDAM), Turcia.
Discuțiile au subliniat necesitatea unui armistițiu, ca o precondiție pentru negocierea realistă a unui acord de pace. Aceste eforturi au fost împiedicate de strategia de negociere a părții ruse: Putin a încercat să prelungească negocierile, fără să aibă vreo intenție serioasă de a ajunge la un acord. Unii participanți la panel și-au exprimat optimismul cu privire la rolul jucat de Statele Unite în sprijinirea Ucrainei în eforturile sale de a rămâne o națiune liberă și independentă, în timp ce alții au criticat abordarea americană. În acest sens, dezbaterea s-a îndreptat către rolul Europei, precum și al altor țări, în eforturile de pace în contextul unui interes american redus.
Urmăriți sesiunile live pe YouTube: https://youtube.com/live/zudtzFbXA58?feature=share





