New Strategy Center a sărbătorit alături de invitații săi 3 ani de activitate. La 9 iulie 2015 avea loc primul eveniment organizat de New Strategy Center, iar de atunci a fost gazda a 92 de evenimente, în care s-au dezbătut temele importante ale securității naționale, în care s-au lansat idei, propuneri, soluții pentru ca România să aibă mecanisme mai bune de răspuns la numeroasele provocări securitare.
În ultimul an, New Strategy Center și-a consolidat parteneriatele externe, încheind unele noi, cu Hellenic Foundation for European&Foreign Policy din Grecia, și World Experience for Georgia, a definitivat noi studii, precum cele privind influența economică a Chinei în Balcani sau cel privind Inițiativa celor 3 Mări, împreună cu Centrul pentru Studii Estice (OSW) din Polonia, a continuat seria dezbaterilor în străinătate pentru a promova interesele de securitate ale României, importanța strategică a regiunii Mării Negre și a zonei Balcanilor.
De asemenea, am consolidat cooperarea academică, organizând, împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara, prima ediție a conferinței „Security Challenges in the Balkans”, iar cu Universitatea Ovidius din Constanța și Zona Metropolitană Constanța am organizat a doua ediție, în 14-16 iunie a.c., a „Black Sea and Balkans Security Forum”, fiind unul dintre evenimentele de amploare organizate în ultima perioadă în România.
Nu am fi putut avea aceste realizări fără sprijinul celor care cred în noi și susțin proiectul New Strategy Center și cărora le mulțumim și cu această ocazie pentru suport.
Puteți viziona mesajele unor personalități, cu ocazia aniversării a 3 de activitate, prezentate la Gala New Strategy Center, accesând link-urile de mai jos, iar pozele evenimentului sunt disponibile la secțiunea Foto/Video.