New Strategy Center (NSC) și Centrul pentru Studii Estice (OSW) din Polonia au organizat joi, 14 mai, conferința online ”The World after Pandemic: The Romanian and Polish Perspectives”. Cele mai importante state NATO și UE de pe Flancul Estic trebuie să facă față împreună provocărilor clasice și emergente de securitate și vor trebui să coopereze și mai mult pentru a diminua efectele negative ale pandemiei Covid-19. În condițiile în care lumea se va confrunta cu o mare criză economică, bugetele de apărare se vor diminua în multe state NATO, iar țările vor fi preocupate mai ales de probleme interne, se pune problema cum vom reuși să menținem atenția asupra importanței strategice a regiunii baltice și a regiunii Mării Negre. Trebuie să avem o abordare unitară de-a lungul întregului Flanc Estic și să dăm dovadă de coerență și coeziune, rolul României și Poloniei fiind foarte important în acest sens.
Participanții au beneficiat de expertiza următorilor speakeri: dl. Adam Eberhardt, Directorul OSW, dna Justyna Gotkowska, Coordonator Program OSW, ambasadorul Lazăr Comănescu, membru al Consiliului Științific NSC și ambasadorul Sergiu Celac, președintele de onoare NSC, moderator fiind ambasadorul Doru Costea, expert senior asociat NSC.
Dezbaterea se înscrie în dialogul New Strategy Center cu parteneri din Polonia, menit să consolideze dialogul pe teme de interes strategic la nivel de experți și think-tank-uri.