How Will the Alliance Take Action After the NATO Summit?

Home / Evenimente / How Will the Alliance Take Action After the NATO Summit?
How Will the Alliance Take Action After the NATO Summit?
New Strategy Center a organizat luni, 21 iunie, o conferință online dedicată summit-lui NATO de la Bruxelles din 14 iunie și impactului deciziilor luate asupra Flanului Estic al NATO și, în mod special, asupra regiunii Mării Negre.
Dezbaterea a fost moderată de ambasadorul Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și membru al Consiliului Științific al NSC, și i-a avut ca invitați pe ambasadorul Sorin Ducaru, fost asistent al Secretarului General al NATO pentru provocări emergente de securitate, în prezent directorul Centrului Satelitar al UE, pe Generalul (rez.) britanic Sir James Everard, fost Locțiitor al Comandantului Forțelor NATO din Europa (Marea Britanie), pe Generalul – locotenent (rez) Ben Hodges, Pershing Chair in Strategic Studies, Center for European Policy Analysis (CEPA), fost Comandant al Forțelor terestre ale SUA din Europa (SUA) și pe Dr. Karsten Friis, șeful Departamentului de studii de securitate și apărare al prestigiosului Institutului Norvegian de Relații Internaționale – NUPI.
Dezbaterea foarte dinamică a avut în vedere modul în care Alianța Nord-Atlantică va asigura măsurile de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO, posibilele evoluții în relațiile bilaterale dintre SUA și Rusia după întâlnirea dintre președinții Biden și Putin, relația transatlantică și cooperarea dintre NATO și UE.