ZIUA 1
Deschidere
Conferința “Unmanned Systems Forum Smart Approach, Fast Development” a fost deschisă de Generalul-maior (rez.) Leonardo Dinu, membru al Consiliului Științific al New Strategy Center, și de Generalul de Flotilă Aeriană Eugen Mavriș, rectorul Universității Naționale de Apărare “Carol I”.
Evoluțiile tehnologice generează oportunități uriașe, dar și numeroase provocări și tocmai de aceea este atât de necesar un asemenea forum dedicat sistemelor fără pilot, astfel încât oficiali, experti si reprezentanți ai companiilor să poată discuta despre ultimele evoluții în domeniu.
Evenimentul a debutat cu intervenția ministrului Apărării, Angel Tîlvăr, care a subliniat utilitatea unei asemenea platforme de dezbatere dedicate sistemelor fără pilot. Războiul din Ucraina arată o folosire intensă și masivă a unor asemenea sisteme, care au un impact tot mai mare asupra strategiei militare. Ministrul apărării a subliniat eforturile instituției pe care o conduce pentru asigurarea de asemenea platforme atât prin programele de înzestrare, cât si prin proiectele de cercetare pe care le dezvoltă. În acest context, ministrul Tîlvăr a subliniat contribuția New Strategy Center, prin concursul PatriotFest, singurul concurs de inovare în domeniul apărării și securității naționale.
Panel I
Primul panel al zilei a evaluat impactul războiului din Ucraina asupra mediului de securitate la un an de la debutul invaziei. Panelul a fost prezidat de Generalul-maior (rez.) Leonardo Dinu, la discuție alăturându-se Generalul-locotenent Gheorghiță Vlad, locțiitor al Șefului Statului Major al Apărării, România, Amiralul (rez.) Ihor Kabanenko, fost Ministru adjunct al Apărării, Ucraina, Generalul (rez.) Sir James Everard, fost Locțiitor al Comandantului Suprem Aliat în Europa (DSACEUR) și Generalul-locotenent (rez.) Ben Hodges, fost Comandant al Forțelor Armate ale SUA în Europa.
Am asistat la o utilizare sporită a sistemelor fără pilot în Ucraina, care au subliniat importanța mobilității și a preciziei pe câmpul de luptă. În acest sens, Ucraina a reușit să se angajeze într-un război mult mai coordonat, utilizând în același timp de 3 ori mai puține obuze decât Rusia. Dat fiind eficiența acestora, Ucraina va investi peste jumătate de miliard de dolari în drone în 2023.
Au fost discutate diverse scenarii privind rezultatul războiului din Ucraina, de la o victorie totală a Ucrainei până la o situație de stagnare sau un război de uzură. În ceea ce privește ajutorul acordat Ucrainei, este imperativ ca aliații Kievului să propună un plan Marshall pentru Ucraina și să abordeze provocările privind logistica și durabilitatea echipamentelor.
Panel II
Conferința a continuat cu un panel axat pe lecțiile învățate până acum din războiul din Ucraina și viitorul domeniului maritim Discuția a fost prezidată de Generalul-maior (rez.) Paul Hurmuz, Senior Associate Expert, New Strategy Center, căruia i s-a alăturat Viceamiralul Mihai Panait, Șef al Statului Major al Forțelor Navale, România, si Seth Cropsey, Președintele Yorktown Institute, SUA.
Dezbaterea a abordat viitorul domeniului militar maritim, in contextul folosirii pe scară largă a sistemelor fără pilot. Puterea navală rusă a limitat opțiunile strategice ale Ucrainei în prima fază a conflictului, insa ulterior Ucraina a reușit puterea navală a Moscovei, inclusiv prin sistemele fără pilot care au lovit navele ruse sau au ghidat loviturile impotriva acestora. Speakerii au explicat modul în care, de-a lungul războiul, utilizarea adecvată a apărărilor de coastă și a UAV-urilor, precum și eșecul Rusiei de a-și folosi în mod corespunzător capacitățile navale tradiționale, au permis Ucrainei să limiteze posibilitățile Rusiei de a-și folosi avantajele materiale maritime.
Panelul III
Acest panel s-a axat pe utilizarea sistemelor fără pilot în războiul naval modern. Căpitanului (rez.) John Sandoz, fost asistent al directorului Serviciului de informații navale, SUA, moderator al acestui panel, i s-au alăturat dl Terry Jamison, Director, Autonomous Aviation & Technology, Defence, Space & Security, Boeing, SUA și Viceamiralul (rez.) Bob Harward, fost Comandant Adjunct al Comandamentului Central al Statelor Unite, SUA. Integrarea mai multor platforme, terestre, aeriane și navale, folosirea intensă a sistemelor fără pilot navale alături de sistemele clasice de luptă din acest domeniu vor marca evoluția viitoare a războiului modern.
Panel IV
Cel de-al patrulea panel al primei zile a analizat cele mai recente evoluții în ceea ce privește investițiile în infrastructură strategică și în dezvoltarea vehiculelor autonome. Discuția a fost prezidată de Generalul de Brigadă (rez.) Eduard Simion, Senior Associate Expert, New Strategy Center, România. Alături de el s-au aflat domnul Cătălin Podaru, Director General, Leviatan, România, domnul Taz Little, CEO & Co-Founder AINautics, SUA, și domnul Florin Bănățeanu, Senior Advisor, Deloitte Consultancy, România.
Situația actuală de securitate în regiunea Mării Negre determină un efort major din partea NATO prin trimiterea de trupe și tehnică de luptă, ceea ce necesită investiții din partea României, ca țară gazdă, în domeniul infrastructurii. Achiziția de noi capabilități înseamnă și construcția de hangar, depozite, centre de mentenanță, care sunt la fel de importante și fără de care nu se poate vorbi de o politică eficientă de descurajare și apărare.
Panel V
Următorul panel, prezidat de Generalul de Brigadă (rez.) Hans Damen, un reputat expert olandez in domeniul logistigii, membru al Consiliului Consultativ Internațional, New Strategy Center, a fost dedicat domeniului terestru și impactului sistemelor fără pilot. La discuție s-a alăturat domnul Mykhailo Samus, director al New Geopolitics Research Network, Ucraina, si Adam Hodges, International Vertical Lift Sales&Marketing, Boieng, SUA.
Vorbitorii au discutat despre modul în care abordarea asimetrică a Ucrainei în lupta sa împotriva Rusiei este relevantă în evaluarea impactului sistemelor fără pilot în războiul terestru. Strategia Ucrainei se bazează pe o rețea centralizată, coordonând centre de comandă și control, platforme de arme și sisteme de senzori. În acest fel, toate sistemele de arme, de la drone la artilerie și lunetişti sunt armonizate pentru o eficienţă maximă. De asemenea, au fost prezentate diverse posibilități de interconectare a sistemelor fără pilot cu platforme clasice de luptă, precum avioanele de luptă, elicopterele de atac sau sisteme ISR, pentru a le maximiza eficiența.
Panel VI
Ultimul panel din prima zi, prezidat de dl Greg Melcher, Chief Operations Officer, Center for the Study of New Generation Warfare, SUA, s-a concentrat pe natura războiului modern, în special pe domeniul terestru, în lumina lecțiilor învățate de pe frontul ucrainean. La panel s-au alăturat Generalul (rez.) Sir James Everard, președinte al Consiliului Consultativ internațional, New Strategy Center, fost Comandant Suprem Aliat Adjunct în Europa (DSACEUR), Marea Britanie și Generalul-maior Dragoș Iacob, comandant, HQ Multinational Corps South-East, România.
Speakerii au prezentat multiple concluzii trase în urma războiului din Ucraina. Printre acestea, s-a subliniat importanța vitezei de decizie și acțiune, precum și cea a operațiunilor în domenii multiple și a convergenței la nivel tactic. Se poate asista la o adevărată revoluție în domeniul informațiilor – puterea informației din surse deschise, cuplată cu inteligența artificială, trebuie valorificată. Cu toate acestea, relevanța tancurilor și în special a artileriei nu a scăzut, iar voința de a lupta rămâne în continuare factorul cel mai important într-un război.