New Strategy Center și Norwegian Institute for International Affairs (NUPI) au organizat, joi, 5 mai, în format online, conferința ”Renewed Threats from the High North to the Black Sea. Main FLANKS Conclusions and Findings”, pentru a prezenta rezultatele proiectului comun de cercetare „FLANKS- Enhance knowledge of Russia’s behaviour in the Kola Peninsula and the Arctic region, as well as in the Crimean Peninsula and the Black Sea region – and to compare in terms of similarities and differences”. Proiectul s-a desfășurat în 2020-2022 și a fost finanțat prin granturile Spațiului Economic European (SEE) și norvegiene, derulat între NSC și NUPI. Acest proiect a abordat teme de interes comun, concentrate pe securitatea regională, procesul de militarizare desfășurat de Federația Rusă și acțiunile de tip hibrid orchestrate de Moscova.
Evenimentul a fost moderat de Dr. Karsten Friis, cercetător principal și șef al Grupului de cercetare în domeniul securității și apărării din cadrul NUPI, căruia i s-au alăturat ca speakeri Generalul-maior (rez.) Leonardo Dinu și Dr. Dan Dungaciu, membri ai Consiliului Științific al NSC, dl. Stale Ulriksen, cercetător în cadrul Norwegian Naval College. Dr. Jakub Godzmirski, profesor cercetător în cadrul NUPI, a prezentat concluziile dezbaterii și ale proiectului. Proiectul se încadrează în eforturile comune de a pune bazele unei mai bune înțelegeri, atât în România, cât și în Norvegia, a provocărilor de securitate cu care se confruntă ambele regiuni, întărind astfel coeziunea la nivel bilateral și aliat.
Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile la secțiunea PROIECTE>Flanks: Security Challenges in Northern and Southern Europe